"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “te iubesc…

Mereu şi întotdeauna.

– Am visat că mi-ai zis că mă iubeşti.
– Şi nu ţi-am zis?
– Nu.
– Te iubesc.
Zâmbesc. Simt cum inima-mi bate cu putere. Trag adânc aer în piept.
– Şi eu te iubesc.

Reclame

Luove thingie – part II

I love you, I love you

Îşi întorcea pe degete inelul de argint, pe care-l primise de curând. Privea cu atâta admiraţie inscripţiile sale, încât, în sufletul ei, se dădea o luptă crâncenă pentru a le înţelege. Începea să râdă de fiecare dată de interpretăriile ei, atât de hilare, şi atât de ciudate în acelaşi timp.

– Ce-i aşa amuzant, totuşi? Se auzi o voce. Fata se potoli, şi colţurile gurii sale se preschimbară într-un zâmbet fals. Prin fumul albăstrui, distingea perfect silueta celui care inelul i-a dăruit. Stătea pe fotoliul îmbrăcat în purpură, cu coatele-i sprijinite pe genunchi, şi trăgea de zor dintr-o ţigară, a-i cărei scrum începea să cadă pe covorul moale.

– Ei bine…răspunse fata şovăind. Nu ştiu ce înseamnă inscripţia de pe inel. Dădu scurt din mâini şi se bosumflă precum un copil.

Băiatul începu să râdă, scoţând la iveală o pereche de dinţi albi, neregulaţi. Puse capăt ţigării, scrumând. Se ridică de pe fotoliu, şi se aşeză pe canapea lângă ea. Îi mângâie obrajii, şi-i sărută încet. Pe cât era de infantilă uneori, poate chiar enervantă, pe atât de mult o iubea.

Îi luă mâna într-a lui, şi o privi în ochi.
-Ce scrie acolo, defapt? Întrebă el, afişând un zâmbet pieziş. Ei na, zău că vrei să ştii multe.

Fata se încruntă, se lăsă pe spătarul canapelei, încrucişându-şi braţele la nivelul pieptului. Bombăni în barbă câteva blagosloviri mai neortodoxe, şi se bosumflă din nou, ca un copil mic.

El zâmbi, şi în scurt timp începu să râdă. Îi îmbrăţişă umerii, sărutând-o pe gât.
– N-am zis că trebuie să te bosumfli, îi zise el.
Fata se încruntă mai tare, şi în scurt timp îşi dădu ochii peste cap.
– Dar ce-ai vrea să fac? Să ţopăi? Nu înţeleg de ce nu-mi zici…
Băiatul zâmbi.
– Asta intenţionez.
– Bine, aştept.

Îi eliberă umerii, şi-i luă mâna stângă într-alui, sărutând-o. O privi apoi, galeş, în ochi. Ce scria acolo, era puţin, şi aparent insignifiant, dar totuşi…cuvintele acelea două, aveau un înţeles foarte important, mai ales pentru el.
– Scrie „te iubesc”. Pentru că asta fac. Te iubesc. Te iubesc, chiar şi atunci când te porţi ca un copil, chiar şi atunci când îţi dai ochii peste cap, chiar şi atunci când te enervezi, chiar şi atunci când mă minţi, chiar şi atunci când te gândeşti la alţii…nu spun că suport, dar încerc asta, pentru că te iubesc. Şi te voi iubi toată viaţa mea, de acum încolo.

– Şi eu te iubesc. Şi nu mă gândesc la alţii, replică fata, scoţând limba.
Începu să râdă, din nou. Era un copil, uneori. Dar poate, asta o făcea atât de specială!…
Se întinse spre ea, şi o sărută. Un sărut magic, pe care nici timpul, cu puterea lui, nu l-a putut opri.