"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “sad

Iluzie.

Illusion_of_Freedom_by_theFouroChiar azi am citit un post pe blogul lui Aby, un post care, sinceră să fiu m-a atins…adică, nu ştiu. M-a făcut să zâmbesc, şi să zic: „nu sunt singură”…a fost ceva de care am avut nevoie. Defapt … mai exact, un citat mi-a atras atenţia, citat, ce-mi voi permite să-l redau şi aici: ,,Satula sa visez”.

Da…Sătulă să visez. Aşa sunt şi eu. Sunt sătulă să mai am speranţe, iluzii deşarte, vise … lucruri care nu se vor împlini niciodată, dar totuşi eu stau şi trag cu dinţii de ele, sperând că până la urmă, o forţă mai puternică decât mine le va împlini…yeah right. Am înţeles şi eu ideea aceea: „gândeşte pozitiv”, sau ideea celalaltă, cum că „speranţa moare ultima”. Da, poate…dar, (şi aici citez un bun prieten): „speranţa poate înnebuni un om”.

Am descoperit că sunt o fire mult prea melancolică, şi pun prea multe chestii la suflet, lucruri pe care ar trebui să le ignor. Da, şi ce este şi mai ironic, este faptul că nimeni nu ştie cât de mult pot suferi eu. Exact, nu mă arăt. Foarte puţini ştiu când am ceva, şi, mult mai puţini cam intuiesc ce am…uneori, nici acele persoane nu pot…de ce? Ei bine, probabil din simplul motiv că, sunt o fire de neînţeles uneori. În fine…

Azi, un bun prieten mi-a zis că sunt indiferentă. Prima dată când am auzit, am început să râd, şi să-i răspund şăgalnic: „Eu? Indiferentă? Glumeşti, nu?” dar acum, am stat şi am cugetat îndelung. Da, sunt indiferentă. Am învăţat să fiu doar eu şi cu mine, în vacanţa aceasta, şi ajung să fiu indiferentă cu persoanele la care ţin. Şi mă întreb: de ce? Ei bine … nu ştiu. Ştiu doar că urăsc să fiu indiferentă, şi urăsc ca persoanele la care ţin să mă uite…(da, bine, poate ca sunt cam egocentristă, dar îmi place să le ştiu în siguranţă).

Eh…lumea aceasta este o iluzie, care încearcă să te schimbe. Şi cu asta … am terminat acest post scris în grabă, cu lacrimi şiroindu-mi pe obrajii palizi, şi sentimente ce năvălesc printre rânduri.

Reclame

Şi totuşi …

b7e2c52b1128f46df9d0a11e01d926feEste un anotimp rece, este un anotimp de tranziţie…este toamnă. Din nou se aşterne toamna peste sufletul meu, reînviind o melancolie de mult uitată, reînviind aceea durere adâncă, surdă, mută…şi mă doare…mă doare cum aud pianul din camera alăturată, şi mă doare cum aud frunzele căzând…şi…mă doare când picurii de ploaie lovesc frenetic fereastra mea, pe care o privesc cu ochi mari şi goi … şi mă doare că nu eşti tu aici, să-mi încălzeşti inima, cum o făceai.


Behind.

Am zis că-mi voi lăsa gândurile să mă acapareze, fără să mai stau să le „regândesc”, sau să le analizez, să le scurtez, sau alte cele. Le voi lăsa pur şi simplu în pace, stând deoparte şi privindu-le fără pic de interes. E ironic uneori câte lucruri poţi gândi într-un singur moment…multe, dar … niciunul pe îndelete, niciunul nu-l pot înţelege în totalitate. Ştiu doar că este acolo în mintea mea, într-un colţ pe care poate nici măcar nu l-am cunoscut…cel puţin nu până acum. Ştiu că am multe regrete, şi multe informaţii, pe care creierul meu nu poate, sau pur şi simplu nu vrea să le asimileze, sau să le înţeleagă….şi mă gândesc: de ce?

De ce eu? De ce eu, mereu? De ce pur şi simplu nu pot să le şterg cu buretele, totul, şi să trag aer în piept, şi să merg mai departe. Neah, eu nu pot. Nu pot să trec peste, nu pot să-l privesc în ochi şi să-i spun să dispară naibii din calea mea. De ce? De … fraieră nu contează. Dar…va fi bine. Cum am mai scris şi în posturile anterioare. Mda, totul va fi bine … clişeeică vorbă.

Will be sunshine on me,
I am living a life inside a broken life.


To be, or not to be.

Betrayed__by_black_goopUn lucru pe care nu-l pot înţelege, oricât aş vrea, este acela că, de ce oamenii îşi încalcă promisiunile? I mean … come on, guys. Se presupune că o promisiune e o promisiune, şi trebuie respectată. Nu trebuie să o încalci. Cum naiba mai poate avea cineva încredere-n tine, dacă tu minţi. Adică, promiţi ceva, şi nu te ţii de cuvânt. This sux.

Ok, fie, promisiunile. Lara, mi-a zis cândva, că o promisiune poate fi ruptă, dar un jurământ niciodată. Aici vine întrebarea … „de ce şi-a încălcat jurământul?” Mie nu-mi place să jur sau să promit. Mai ales dacă ştiu că nu mă pot ţine de ele. Adică, să fim realişti. Eu tot timpul am zis că un om de caracter îşi ţine cuvântul … dar, ştiţi? E dureros să crezi în cineva, dar acel cineva să rupă jurământul faţă de tine când ţi-e lumea mai dragă. Ce are dacă era spre binele tău, ha? Mai bine să-ţi zică pe bune, nu să te mintă. Urăsc mincinoşii, la fel cum urăsc şi trădătorii. Am minţit şi eu…destul. Dar mi-a părut rău, şi am recunoscut înainte să fie prea târziu … sau a fost?

Totuşi, în concluzie, mă simt ca naiba. Şi asta, din cauză că, o persoană dragă mie, şi-a încălcat un jurământ în care mi-am pus toată speranţa. Am că o să şi-l ţină, cum a ţinut şi altul. Dar … ăsta era atât de greu de ţinut? Sper că şi l-a ţinut … şi e doar o bănuială … de a mea.


De ce?

De ce? Urăsc întrebarea asta. Urăsc momentul în care îmi este adresată, urăsc să o adresez. De ce? Pentru că, tot timpul trebuie să tragi cu cleştele răspunsul de la persoana respectivă. Că de bună voie nu-ţi zice. Doh.

Acum, nu am chef sincer să mă pierd printre întrebări existenţiale, ci am să mă limitez la o singură întrebare: de ce se îndrăgostesc oamenii, şi de ce se despart? (ok, îs două). Da, dramatizez. Dar zău că despărţiriile dor. Mai ales, atunci când tu te zbaţi, să faci să meargă totul…şi când colo? Ce să vezi? Persoana aia dă cu piciorul. Aşa că, dai şi tu cu piciorul. Faci tot felul de porcării, care ţi se întorc. Le regreţi, le treci în revistă, dar el nu le uită.

Aşa că te ademeneşte … pui din nou suflet. Suferi, pentru că el suferă de răzbunare. Şi…pe urmă nu mai dă doi bani pe tine, deşi înainte cu 2 zile îţi zicea că eşti viaţa lui. Te torturează psihic … sau mă rog…te torturezi singur.

When_LoVe_Hurts____by_aksdareflection (mai mult…)