"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “Pink Floyd

Nu voiam, nu-mi doresc

(mai mult…)

Reclame

Comfortabil de amorţit

Ne plecăm capetele în speranţa de a fi acceptaţi. Ne înfrânăm sentimentele în speranţa de a nu fi înşelaţi. Ne închidem în noi înşine, în speranţa de a fi deja adaptaţi când ne vom deschide.

Uităm cine suntem. Uităm cine am fost. Uităm ce ne-am dorit. Uităm ce vise aveam. Uităm de speranţă…uităm de tot.
Devenim umbre a ceea ce eram. Amorţim. Uităm.

– Doar daţi din cap dacă mă auziţi!…

Plânge sufletul.  Inima, un vital organ amorţeşte. Repetă acţiunea de a pulsa sângele într-un mod mecanic, precum un reflex. Nu mai simte aceeaşi durere, aceeaşi fericire, aceeaşi teamă…nu mai simte nimic din ceea ce simţea odinioară…şi asta doar datorită faptului că a devenit…comfortabil de amorţită.

Chitarele plâng în colţuri, uitate. Praful s-a aşternut asupra lor cu o tandreţe ucigătoare. Corzile lor refuză să mai trăiască într-un univers la fel de tarat ca acesta. Cedează. Fiecare, pe rând.

Pe pereţii opuşi, cărţile tronează. Praful le-a învelit şi pe ele. Fragmente de amintiri, de dureri, de dulcegării…Nu le mai sunt atinse paginile…nu li se mai simt cuvintele…acele slove sensibile, care aveau ca scop să ajute, să înţeleagă şi poate chiar să asculte…şi toate astea pentru că…ei…au devenit comfortabil de amorţiţi.


what’s this life for

Rules
1. put your itunes/ipod, windows media player etc on shuffle
2. for each question, press the next button, and the title of that song is your answer.
3. you must write that song name down no matter how silly it sounds
4. put any comments in [brackets] after the song name.

 

(mai mult…)


So, so you think you can tell…

Notă: pentru toţi cei care sunteţi departe, cu dedicaţie…ca să ştiţi că vă iubesc.

Ne-am cunoscut întâmplător, printr-un mod ciudat, sau ironic, sau pur şi simplu nu ne amintim. Dar, în timp, am început prin abordarea a subiecte protocolare, gen: câţi ani ai, de unde eşti, etc…şi în timp, am început să ne apropriem…să vorbim despre noi, să ne vărsăm ofurile şi amarurile, mai pe scurt, să se lege relaţii strânse de prietenie. Dar…e o prietenie unită doar de ecranele palide şi lipsite de suflet ale unor calculatoare. Şi totuşi…

Poate că aţi fost aici, şi aţi plecat. Sau, ne-am cunoscut online, şi ne-am întâlnit şi faţă-n faţă şi ne-am îmbrăţişat/pupat/etc etc…sau poate nu am avut luxul ăsta, şi doar telefoanele ne mai aproprie cât de cât. Eh…

Cititorule, poate tu nu ştii ce înseamnă să ai un prieten în celălalt colţ de ţară sau lume. Să-ţi doreşti în permanenţă să fie acolo, alături de tine. Eşti conştient că este, cu sufletul, dar nu e suficient. Îl vrei acolo, în carne şi oase, să-i poţi vedea zâmbetul, să-i auzi râsul, şi să nu vezi doar emoţicoane anemice postate-n linie…dar, eu ştiu cum e. O mare parte din oamenii pe care-i iubesc, sunt departe. M-am obişnuit cu ideea asta, dar totuşi…sunt egoistă, îi vreau aici, să fiu şi să fie alături de mine. Mă repet, ştiu, dar o fac doar ca să accentuez ideea.

Şi acum, mă adresez direct prietenilor mei virtuali, dar tot o dată atât de buni:

Poate, vă gândiţi că v-am uitat. Să vă spun un secret: nu e aşa. Nu v-am uitat, şi nici n-o voi face. Aveţi un loc special rezervat în inima mea, care nu va fi înlocuit de altcineva. Aţi fost acolo când am avut nevoie, am râs, am plâns, ne-am certat, am crescut, am împărtăşit impresii, am împărtăşit muzică, filme şi cărţi, am întemeiat lumi, ne-am creat grade de rudenii doar ca să îndulcim ideea distanţei, ne-am sfătuit, ne-am deschis ochii când a fost nevoie…şi totuşi, nu-i suficient. Tot un ecran anemic ne leaga, si un telefon, care, atunci când rămâi fără credit, e…mort. Da, deci rămânem la ecran. Dar totuşi…

Vă mulţumesc că existaţi. Vă mulţumesc că aţi fost şi sunteţi alături de mine când am avut şi am nevoie. Mulţumesc că-mi faceţi ziua mai bună. Oricum, tot sper că, ne vom întâlni cândva, şi ne vom povesti vieţile la un pufulete şi un pepsi…

Ca şi încheiere, vă las versurile de la Pink Floyd, care poate au devenit un clişeu…dar, sunt aşa de adevărate: How I wish, how I wish you were here…

P.S.: voi, prietenii mei de aici, să nu vă simţiţi în inferioritate. Chiar dimpotrivă…să ştiţi că vă datorez şi vouă mulţumiri. Unora mai multe, altora mai puţine. Totuşi…vă mulţumesc că existaţi!