"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “moarte

B`bye my little baby.

Randunica (23)

Nu, n-am să scriu aici despre M.J…cred că prea multă lume a scris despre el…tot ce vreau să spun legat de el e: fie-ţi ţărâna uşoară. N-am fost fană, dar am crescut pe muzica ta.

Aşa…să revin la subiectul iniţial. Acum o săptămână jumătate, în familia noastră, a mai apărut un mic membru. Şi când spun mic, mă refer atât la mărime, cât şi la vârstă. Un pui de rândunică, care din cauza calamităţiilor naturale, a fost nevoit să-şi abandoneze cuibul…şi l-am găsit, şi l-am adoptat…şi i-am făcut dintr-o cutie de pantofi un nou cuib. Ne-am ataşat foarte repede de ea.

(mai mult…)

Reclame

Jurnalul unui alienat.

Acest sentiment de letargie mi se scurge prin artere, ajungând la creier…nu vrea sa mă părăsească, în ciuda eforturilor depuse…vrea să am parte de delir continuu…delir otrăvit. Acum delirez, sau cel puţin aşa simt. Simt cum mă cuprinde o stare de agonie…simt cum Moartea stă, înveştmântată în negru, cu o coasă ce sclipeşte aspru în lumina becului incadescent. Rânjesc macabru. Nu ma afectează. Am sufletul prea otrăvit, ca sa mă mai macin cu asemenea nimicuri. Agonia mă cuprinde, şi letargia îmi ajunge la nivelul ochilor, se cerne printre gene…însa nu o voi lăsa …nu ma voi lăsa cuprinsă de această stare demonică…nu voi lăsa Moartea, cu zâmbetul ei dispreţuitor să mă ia…NU…
Am început să râd. Dar nu e râsul meu. E râsul geamănului meu, rasul acelui suflet care nu iese doar în momentele de plină agonie. Iar acum ? Ce caută? Se poate ca…furia mea faţă de societate să-l fi ridicat? Of…simt cum delirul mă cuprinde…cum cuvintele se cern pe hârtie…făra sens…simt cum letargia ma apasă…şi cum moarte se aproprie…dar nu o voi lăsa….nu…nu…

Nota: totul este pură ficţiune. Nu am simţit aşa ceva, şi nu sunt ‘alienată’. Este doar ficţiune.