"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “indiferenta

Şi din nou…

The_Rain_That_Falls__by_RedFraction

Din nou plouă…peste acest orăşel, peste pădure, peste sufletul meu. Privesc indiferentă cum picurii grei de ploaie lovesc sticla geamului meu reînviind o melodie de mult uitată. Zâmbesc ironic, şi pufnesc într-un râs atipic mie. Cu fiecare picătură care se scurge, cu fiecare fulger căruia i se năzăreşte să apară, cu fiecare mişcare a secundarului … inima mea devine din ce în ce … mai rece. Şi totuşi … mie nu-mi pasă. Stau doar şi ridic din umeri şi zic: „asta este viaţa!”

Reclame

Iluzie.

Illusion_of_Freedom_by_theFouroChiar azi am citit un post pe blogul lui Aby, un post care, sinceră să fiu m-a atins…adică, nu ştiu. M-a făcut să zâmbesc, şi să zic: „nu sunt singură”…a fost ceva de care am avut nevoie. Defapt … mai exact, un citat mi-a atras atenţia, citat, ce-mi voi permite să-l redau şi aici: ,,Satula sa visez”.

Da…Sătulă să visez. Aşa sunt şi eu. Sunt sătulă să mai am speranţe, iluzii deşarte, vise … lucruri care nu se vor împlini niciodată, dar totuşi eu stau şi trag cu dinţii de ele, sperând că până la urmă, o forţă mai puternică decât mine le va împlini…yeah right. Am înţeles şi eu ideea aceea: „gândeşte pozitiv”, sau ideea celalaltă, cum că „speranţa moare ultima”. Da, poate…dar, (şi aici citez un bun prieten): „speranţa poate înnebuni un om”.

Am descoperit că sunt o fire mult prea melancolică, şi pun prea multe chestii la suflet, lucruri pe care ar trebui să le ignor. Da, şi ce este şi mai ironic, este faptul că nimeni nu ştie cât de mult pot suferi eu. Exact, nu mă arăt. Foarte puţini ştiu când am ceva, şi, mult mai puţini cam intuiesc ce am…uneori, nici acele persoane nu pot…de ce? Ei bine, probabil din simplul motiv că, sunt o fire de neînţeles uneori. În fine…

Azi, un bun prieten mi-a zis că sunt indiferentă. Prima dată când am auzit, am început să râd, şi să-i răspund şăgalnic: „Eu? Indiferentă? Glumeşti, nu?” dar acum, am stat şi am cugetat îndelung. Da, sunt indiferentă. Am învăţat să fiu doar eu şi cu mine, în vacanţa aceasta, şi ajung să fiu indiferentă cu persoanele la care ţin. Şi mă întreb: de ce? Ei bine … nu ştiu. Ştiu doar că urăsc să fiu indiferentă, şi urăsc ca persoanele la care ţin să mă uite…(da, bine, poate ca sunt cam egocentristă, dar îmi place să le ştiu în siguranţă).

Eh…lumea aceasta este o iluzie, care încearcă să te schimbe. Şi cu asta … am terminat acest post scris în grabă, cu lacrimi şiroindu-mi pe obrajii palizi, şi sentimente ce năvălesc printre rânduri.


Ignorance is bliss! …

35a8ca448a826ec2ef561786f0719f09„Ignoranţa este beatitudine”. Aşa sună un vers al celor de la Hinder, şi care sinceră să fiu, îl repet în ultima vreme, neîncetat. Probabil am eu o stare aiurită rău, şi cad în melancolie (doar e şi anotimpul devină), sau poate chiar sunt ignorată. De ce? Hmm, bingo. Asta e întrebarea cheie…această întrebare pe care o urăsc din tot sufletul. „DE CE”. Doh…

E enervant atunci când tu aştepţi să vorbeşti cu cineva, iar acel cineva să te evite, mai ales după ce susţine sus şi tare că el nu face aşa ceva. Bine, poate că eşti puţin paranoică, dar…nu ştiu. Poate chiar te evită, fără motiv, si tu stai şi îţi rozi unghiile în faţa monitorului aşteptând să-ţi răspundă…să zică orice, chiar şi: „am treabă, pa.”, doar să ştii că nu te ignoră, evită etc. E enervant să fii ignorat, e enervant să ignori. DA, recunosc, ignoranţa e cel mai dureros atac.

Şi totuşi … ce să faci? Asta e cea mai frecventă întrebare, neh? Răspunsul meu? Ori îi plăteşti cu aceeaşi monedă, ori … erm, încerci să găseşti motivul? Sincer, a doua soluţie îmi pare mult mai bună, decât prima. Dar totuşi … (există un „dar”), mai bine încerci să…nu bagi în seamă, iar atunci când va bine voi să-ţi vorbească, îi vei răspunde…că doar, e urât să ignori fără un motiv întemeiat, neh?


Shattered

Shattered_2_by_TheCharmingRascalÎmi simt inima sfâşâiată, şi sfărmată în mii şi mii de bucăţele care se găsesc în toate colţuriile camerei. Mă simt prea pierdută ca să le mai adun. Nu mai am puterea de a le pune laolaltă, nu mai am acel „lipici” miraculos care mă facea mereu să mă simt în al 9-lea cer.

(mai mult…)