"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “i laugh because u’re all the same

You laugh because I’m different. I laugh because you are all the same.

It__s_different_by_jellybearsProbabil ca mulţi avem problema asta. Ne aflăm într-un colectiv, de exemplu într-o clasă, şi…să zicem că avem o părere diferită faţă de un lucru. Şi atunci, toată lumea te face ciudat şi râde de tine. Urăsc chestia asta. Ce dacă am o altă părere faţă de un lucru? Părerea aceea mă face ciudată?

Eu am avut problema asta, încă din primii ani de şcoală. Nu mă puteam înţelege cu fetele, doar cu băieţii … aşa că m-am mutat. Primul an, la noua şcoală a fost plăcut. Adică, toată lumea era prieten cu toată lumea (era prin clasa a 3-a), dar în următorul an au început să apară grupurile, şi tot aşa.

În gimnaziu, prin clasa a 6-a, toată lumea râdea de mine. Tocmai citisem Stăpânul Inelelor, şi eram mega-hiper-extra-mare fană, şi scriam peste tot iniţialele LotR, sau Legolas, sau mai ştiu ce. Şi scumpiilor mei colegi, li se părea foarte amuzant (a se percepe ironia subtilă din cuvântul „scump”). Şi mă durea. Mă durea foarte tare. Plângeam des, mă răneau uşor. Pentru că, nu-mi plăcea ca cineva să aibă treabă cu ce-mi place mie.

În anul următor, n-a fost chiar aşa dureros, dar nici plăcut. Am trecut, destul de greu aş putea zice, dar am trecut. În clasa a 8-a, în schimb, am început să impun respect. Nu-şi mai permiteau să râdă de mine, pentru că-mi dezvoltasem simţul cinismului.

Şi plus, eram şi de altă religie…şi colegii mei de altfel (n-ai cu cine dom’le), mă făceau satanistă. Ce are satanismul cu arianismul, domnule? NIMIC în comun. Dar deh, eu eram satanistă. Nu mă deranja sincer, pentru că impusesem în sfârşit respect. Dar … n-a ţinut prea mult plăcerea asta…

În clasa a 9-a … a fost ciudat. A fost bine, până am cam descoperit ce am prin clasă. Iar, a fost problema cu religia…eh. Nu mai eram satanistă, dar eram ciudată. Cea mai ciudată…dar eram şi ţinta bârfelor şi intrigelor. Asta este, aş putea zice. Poate mi-am făcut-o cu mâna mea, dar nu-mi prea păsa.

Dar ceea ce m-a scos din sărite, a fost faptul că, un bun prieten de-al meu, mi-a aruncat asta-n faţă. N-a făcut-o din răutate, ştiu. Voia să mă facă să fiu prietenă cu toată lumea, deşi el mă accepta exact cum sunt…doar că, ceilalţi prieteni ai lui … egh … îi puneau condiţia să nu mai umble cu mine, or smtg like that. Nu mai ţin minte exact. M-a deranjat, pentru că voiam să fiu acceptată pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce nu sunt. Dar… a doua zi, i-a părut rău. Eh…

Oricum, am rămas la renumele de ciudată. Probabil din cauză că nu pot să accept părerile altora. Cam aiurea, ştiu. O ţin doar pe a mea, şi uneori chiar pot fi enervantăăăă. Foarte enervantă. Puţini ştiu.

Îmi place gândul să fiu diferită. E chiar plăcut, însă … dacă depăşeşti condiţia umană, eşti marginalizat…dar sunt alţi oameni diferiţi care se pot împăca şi cu alţi oameni. Pfu … ciudat.

Reclame