"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “filosofie

3 ani ş-un pic

Pentru că Harrylequin aici de faţă a făcut azi trei anişori, şi pentru că mă simt într-o stare mai profundă (bac-ul, bate-l vina), pe post de aniversare, vă las aici următorul textuleţ. Am pus mult suflet când l-am scris.

Parcă mi-l pot imagina pe René Descartes, cum stătea el cu bărbia în palmă, contemplând asupra cunoaşterii. Cum el, tot pe baza experienţei a dedus că oamenii pot greşi, chiar şi dacă raţionează asupra unor simple excuaţii de gemoetrice, producând involuntar paralogisme.

El a înţeles atunci că toţi oamenii sunt supuşi greşelilor, iar prin acest fapt a încercat să demonstreze – prin intemediul raţiunii – că se poate afla adevărul, negând absolut orice concepţie, orice argument pe care îl luase drept demonstraţie până atunci, dar totul prin analiză excesivă – inclusiv a existenţei lui. Însă, într-unfinal a ajuns la concluzia că din moment ce dumnealui se îndoia şi cugeta, trebuia să existe. Trebuia să fie o entitate, dacă nu cu o formă propriu-zisă, cel puţin cu creier, prin intermediul căruia putea gândi. Şi având acest raţionament ca bază infaibilă, putea să cunoască – sau mai bine zis să îşi demonstreze sieşi şi că alte lucruri sunt sau nu adevărate.

(mai mult…)

Reclame

Comfortabil de amorţiţi

„În viaţa maselor, rolul determinant este jucat de contagiune şi imitaţie. Eu ies din starea mea de solitudine, dar prin pierderea de sine.”      

                                                                           (Nikolai Berdiaev)

(prima parte)

Ne plecăm capetele, în speranţa de a fi acceptaţi. Ne închidem în noi înşine, punând un lacăt greoi, fără să mai ascundem cheia sub preş, sperând că o dată ce vom deschide masiva uşă, lumea ne este cunoscută; ne iubesc, ne apreciază, vor să socializeze cu noi. Însă, se întâmplă exact contrariul.

Soarele nu străluceşte pentru noi, ci ne arde pielea care a pierdut stratul de melanină. Oamenii nu ne zâmbesc îngăduitor, grupurile nu ne primesc în sânul lor, ci ne aruncă priviri pline de scârbă şi ironie. Ne arată cu degetul, ne aruncă cât colo. Suntem nimicuri în viziunea lor, a celor ce fac parte dintr-o gaşcă, o adunătură de inşi. Noi, suntem cei izolaţi. Cei ciudaţi.

(mai mult…)