"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “comfortabil de amortit

Comfortabil de amorţiţi

„În viaţa maselor, rolul determinant este jucat de contagiune şi imitaţie. Eu ies din starea mea de solitudine, dar prin pierderea de sine.”      

                                                                           (Nikolai Berdiaev)

(prima parte)

Ne plecăm capetele, în speranţa de a fi acceptaţi. Ne închidem în noi înşine, punând un lacăt greoi, fără să mai ascundem cheia sub preş, sperând că o dată ce vom deschide masiva uşă, lumea ne este cunoscută; ne iubesc, ne apreciază, vor să socializeze cu noi. Însă, se întâmplă exact contrariul.

Soarele nu străluceşte pentru noi, ci ne arde pielea care a pierdut stratul de melanină. Oamenii nu ne zâmbesc îngăduitor, grupurile nu ne primesc în sânul lor, ci ne aruncă priviri pline de scârbă şi ironie. Ne arată cu degetul, ne aruncă cât colo. Suntem nimicuri în viziunea lor, a celor ce fac parte dintr-o gaşcă, o adunătură de inşi. Noi, suntem cei izolaţi. Cei ciudaţi.

(mai mult…)


Comfortabil de amorţit

Ne plecăm capetele în speranţa de a fi acceptaţi. Ne înfrânăm sentimentele în speranţa de a nu fi înşelaţi. Ne închidem în noi înşine, în speranţa de a fi deja adaptaţi când ne vom deschide.

Uităm cine suntem. Uităm cine am fost. Uităm ce ne-am dorit. Uităm ce vise aveam. Uităm de speranţă…uităm de tot.
Devenim umbre a ceea ce eram. Amorţim. Uităm.

– Doar daţi din cap dacă mă auziţi!…

Plânge sufletul.  Inima, un vital organ amorţeşte. Repetă acţiunea de a pulsa sângele într-un mod mecanic, precum un reflex. Nu mai simte aceeaşi durere, aceeaşi fericire, aceeaşi teamă…nu mai simte nimic din ceea ce simţea odinioară…şi asta doar datorită faptului că a devenit…comfortabil de amorţită.

Chitarele plâng în colţuri, uitate. Praful s-a aşternut asupra lor cu o tandreţe ucigătoare. Corzile lor refuză să mai trăiască într-un univers la fel de tarat ca acesta. Cedează. Fiecare, pe rând.

Pe pereţii opuşi, cărţile tronează. Praful le-a învelit şi pe ele. Fragmente de amintiri, de dureri, de dulcegării…Nu le mai sunt atinse paginile…nu li se mai simt cuvintele…acele slove sensibile, care aveau ca scop să ajute, să înţeleagă şi poate chiar să asculte…şi toate astea pentru că…ei…au devenit comfortabil de amorţiţi.