"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Posts tagged “carte

Cum să …

Gears_of_War_by_SpiralStairs…te urască toată lumea. Super idee, neah? Ei bine, cred că aş putea să scriu o carte despre asta. Adică, parcă am acel talent special să reuşesc să fac pe toată lumea să mă urască … Hmm. Persoanele care mă cunosc bine, ştiu de ce vorbesc: priviri ce denotă scârbă, şi replici acide. Că doar deh … Eu îs Arry, pui de Viperin, reîncarnarea lui Voldy, şi deci, în concluzie, trebuie să fiu REA!!!

Ar fi bine, dacă aş fi rea doar cu cei care merită … dar sunt, ne? Adică, nimeni nu ajunge să mă cunoască foarte bine, că mă şi detestă. Deh … asta e. Oricum, un lucru să fie cert: ce-i al meu, e numai şi numai al meu. Propriu, privat, personal, etc…e AL MEU . Şi la ce e al meu, nu mă refer doar la jucării, caiete, poveşti, etc. Nu, mă refer şi la ‘lovers’. Lovers, nu friends. Că prietenii nu pot fi doar ai tăi … atunci bieţii, ar fi cam … sălbatici?

Bun, să definim la lovers. Nu mă refer la faptul că, sa nu vorbească cu nimeni. Lol. Deşi, aş fi in stare. Dar, nu; nu la asta mă refer. Să nu aibă „combinaţii” cu alta. Că atunci, îmi ascut frumos gheruţele şi atac. Respect prietenii şi prietenele, dar dacă-mi calcă în perimetru, şi îndrăznesc să mă atace … le-am A N I H I L A T purtat de grijă.

Sunt ca o lupoaică, sau leoaică. Dacă îmi înfig ghearele mă ataşez de o persoană foarte tare (de sex opus, că nu-s lezbi), ei bine, aceea persoană e doar a mea. Şi, dacă vreo fâţâitoare pisicuţă se joacă unde nu trebuie … ei bine, nu trebuie sa repet ce-am zis, ne? Ba da, am să repet: îi port eu de grijă. Poate că e idioată ideea ce am postat-o acum, dar simt nevoia să mă descarc. E groaznic să ţii la cineva prea tare, şi să începi să ai rivale. Sunt … rea. Jam-Jam, şi alţii ştiu. Şi … nu-mi place ca cineva să se atingă de ce am eu … so gurls, par eu mică şi proastă, dar pot să-mi scot gheruţele … Mă ataci, te atac de 3 ori mai tare. So, do not try …

Ah…de asta ar trebui să devin pacifistă :-j … dar deh. Deobicei nu-mi place să pornesc lupte aiurea. Doar când am un motiv … şi, chiar dacă e un motiv cretin fără sens, şi nu e cert, tot atac. De ce? Nu ştiu … Prea … mândră ?

Reclame