"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Archive for aprilie 5, 2011

Scrisoare către mine

Dragă Eu,

Am nevoie de tine mai mult decât crezi. Am nevoie să-mi fii alături, aici, în stânga mea şi să-mi zâmbeşti. Am nevoie să fii cinică, să râzi de mine, să-mi arunci totul în faţă; să-mi spui că sunt o proastă pentru că-mi pasă prea mult de lucruri inutile. Să-mi aminteşti că sunt o fraieră doar pentru simplul fapt că mi-e dor de mine şi că pur şi simplu nu trăiesc. Sau, cel puţin, nu încerc să fac asta.

Am nevoie de tine să-mi şopteşti că am prieteni, cărora aş putea să le spun tot ce am pe suflet, şi că se află doar la un click distanţă. Dar e prea greu, ştii? Nu vreau să-i mai încarc. Îi iubesc, sunt prietenii mei, dar în acelaşi timp sunt şi ei oameni. Au vise, au speranţe, au sentimente, au probleme. Prefer să rămân eu stâlpul pe care să se bizuie. Ştiu cum e să fii singur, am fost singură…nu vreau să cedez acum, şi să-i părăsesc.

Ştiu că s-ar descurca – sunt puternici! (cine ştie, poate chiar nu au nevoie de mine) Şi am încredere în ei! Am încredere că pot să se ridice când toată lumea le întoarce spatele. Că pot zâmbi, când toţi ceilalţi le „interzic” să o facă. Ştiu că ar călca şi pe cadavre (metaforic), ca să-şi îndeplinească cele mai îndrăzneţe vise. Chiar şi dacă ar fi singuri. Dar nu vreau să-i las singuri, înţelegi, dragă Alter Ego? Vreau să fiu aici pentru ei…mereu şi întotdeauna. De ce? Pentru că-i iubesc şi cred în ei.

Cu dragoste,
A ta geamănă,
Ea.