"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Amintiri difuze

Eram în clasa a 7a, la ora de chimie. Mă plictiseam groaznic şi îmi aminteam vorbele prietenului meu T., despre rockeri, despre satanişti. Mi-am întins mâna după un pix şi am început să desenez ceva pe caietul meu, ceva nesemnicativ. Şi, în timp ce desenam îmi aminteam că am compasul în penar…la îndemână. L-am ridicat şi l-am privit cum strălucea morbid în lumina incandescentă a becului. Am zâmbit şi am întors vârful ascuţit înspre pielea braţului meu.

Imediat ce bucata metalică o atinse, am simţit o răceală apăsătoare, dureroasă…repulsie…un reproş la adresa tuturor celor care m-au cunoscut şi m-au rănit. Un reproş ce mi-ar fi justificat furia şi toate tentativele eşuate de suicid, fie datorită fricii, fie datorită lipsei de elemente necesare. S-a mişcat pe pielea mea, rănindu-mă. Nu sângeram. Nu era suficient de ascuţit…dar vedeam urme albe, ce ulterior s-au cicatrizat şi au rămas pe pielea mea…dar, cum zicea şi Kathryn Harrison, ,,cicatricile sunt istorii; poveşti înscrise pe piele.”

Pentru mine, aceste cicatrici reprezintă un capitol negru, un capitol închis în Cutia Pandorei, care revine la suprafaţă cu fiecare bătaie a pendulei, cu fiecare filă din calendar care zboară…şi nu se mai întoarce.

8 responses

  1. PhoenixSoul

    Yeeee ai postat-o!
    Bai…e sad. Rau de tot…
    Dar…lasa trecutul in urma, restul nu mai conteaza.
    >:D<
    Focus on the present.:)

    februarie 26, 2011 la 23:06

    • Da…kill the past, nothing`s the same. 🙂
      Mersi mult >:D<

      februarie 26, 2011 la 23:08

    • UnnamedPlayer

      ce bine ai zis…

      februarie 26, 2011 la 23:27

      • Mulţumesc. ;))
        Un link, un nume, ceva? 🙂

        februarie 26, 2011 la 23:28

  2. Stiu sentimentul la perfect , te raneste , te doboara , dar iti largeste si orizontul! M’am regasit in fiecare cuvant semnificativ , ce bine ca gandim la fel.. Esti genila desi e trista trecem prin aceleasi rani care ne doboara dar odata si odata le vom distruge si vom zambi >:D:D<

    februarie 26, 2011 la 23:20

    • Mersi mult Lilule. Apreciez.
      Da…vom zâmbi, pentru că putem. Pentru că am suferit prea mult ca să mai suferim din nou.
      Vom rupe maţul şi vom trece peste toate.
      Şi toate astea pentru că putem.

      februarie 26, 2011 la 23:22

  3. Andera Litteken

    Orice e posibil, doar trebuie să luptăm pentru ceea ce vrem să reuşim. Şi trecutul nu o să-l uităm vreodată şi nu o să-l putem schimba însă e bine să învăţăm din el…

    februarie 27, 2011 la 13:12

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s