De la cititori…

…sau altfel zis: partea a doua de la „De Crăciun, fii mai bun…” sau mai bine zis, fi tot restul anului dacă nu vrei să fi un Georgel sau şi mai rău, Dracidus.

– S-ar putea ca eu, centrul universului, sa am o foarte mare problema cu sloganul asta, “De Craciun, fi mai bun”. Chiar ma scoate din sarite, restul anului nu e neaparat sa fi bun? Doar de Craciun?

 

 

Serios, ar trebui sa fim buni tot timpul. Iar asta cu macar atunci… O da:D:)) O daaaaaa, cea mai seaca faza posibila. Ca si cum ai incerca sa zici ca un ucigas in serie, care a omorat 150 de oameni, a fost un om bun, dupa moartea sa, la inmormantare. Apare, din partea familiei, ma-sa sa tina cuvantare. “Georgel a fost un baiat bun… Mi-a daruit o floare, odata, de ziua mea, asta inainte sa inebuneasca si sa ma bata cu ranga in fiecare seara… Si acum inca mai am floarea aia, langa spray-ul paralizant si pusca cu gloante de cauciuc de pe noptiera”. Serios:))

Vine ma-sa si continua: “Georgel a fost un baiat foarte iubitor. Si-a iubit florile in mod nespus de mult… Noroc ca ele nu raspundeau cand Georgel le injura, caci ar fi avut si ele 3 coaste rupte si o entorsa la glezna stanga a piciorului drept”

“Taica-su a incercat tot timpul sa il invete lucruri noi. Chiar si atunci cand l-a prins cu sora-sa in baie, ca o viola, chiar si atunci cand l-a prins ca isi batea profa de sport de la scoala ajutatoare, chiar si cand l-a prins ca fura injectii de la tomberonu de la spitalu municipal ca sa-si faca injectii cu aer si apa din buda.
Georgel a fost un om foarte talentat. Nu se mai pricepea nimeni ca el la sculptura. Pacat ca bunica-sa a trebuit sa fie ingropata cu capacul pus… Deh, Georgel a avut nevoie de antrenament pana sa ajunga la nivelul lui Brancusi. Si chiar si dupa aia, nu i-am inteles pe oamenii care s-au minunat de aparitia unei gigantice scule de barbat in piata publica, in locul statuii cu Stefan. Trebuiau sa-si dea seama ca Georgel a creat acea magnifica opera de arta si ca nu trebuiau sa depuna plangere… Trist ca Georgel a murit, cine va mai ucide acum vrabiutele din copaci cu capete de sugari? “

Super tare, doar ca eu nu mai inteleg de unde atata bunatate si exaltare pentru spiritul Craciunului. Eu reactionez ca sotul uneia din victime de-ale lui Georgel, din haina caruia, in timpul inmormantarii, se aude, deodata, *click click*. Bine ca bisericile nu au detectoare de metal:):D

– Se sinucide, sau ce?

– Asta dupa ce descarca niste gloante prin biserica… Vorba aia, trebuie sa plateasca neamurile pentru ce-au facut feciorul. Si apoi, de ce e neaparat ca feciorul sa mai aiba o fata, dupa cele comise?

Cert este ca dragostea parinteasca atinge, uneori, cote magnifice. Noroc ca bunica lui Georgel nu mai putea face copiii… Ca de putea…

… Georgel si cu Radu, cei doi frati, mergeau pe strada… Asa, ca sa iti bati capul, Arry:))… Ei, si cum mergeau ei pe strada, se intalnesc cu preotul satului. Dau ei buna ziua, preotul raspunde, apucand cu o mana crucea de la gat si cu cealalta tepusa de la brau. Ei trec mai departe, calmi, pasnici, lucru ce-l intriga pe preot. Asta il determina pe acesta sa-i urmareasca pe frati, curios de faptul ca ei erau foarte linistiti si chiar neobisnuit de pasnici.

Merge el ce merge pana ii vede pe frati cum intra intr-un gang. Si preotul, hop dupa ei. Ceea ce el nu a prevazut e ca, la intrarea in gang era o capcana de urs, “uitata” de catre Georgel. Partea si mai interesanta e ca gatul lui Radu era deja prins intr-o capcana invecinata. De atunci exista si zicala “Fa ce zice popa, nu ce face el”. Si ca “Expresia fetei: de nepretuit. Pentru toate celelalte, exista Master Card si Sfanta Biblie”.

Georgel, in schimb, nu se stie ce a mai facut dupa aia. Cert este ca toata saptamana aceea purta o cruce stralucitoare la gat si o tepusa foarte faina printr-un brat, de care atarna o carpa neagra, ca si cum ar fi fost o maneca dintr-o haina neagra…

… Cred ca ar fi de prisos sa zic ca preotul satului a fost dat disparut, sau ca Master Card a fost dat in judecata pentru omor din culpa…

Georgel si cu prietenul sau, Gicuta, amandoi proaspeti iesiti de la spitalu 9, se plimbau prin sat. Si mergand agale, ochesc ei de la distanta o blanitoare de gagica, o superba bruneta, 160-100-155, cu tenul relativ masliniu, purtand rochii multicolore si numeroase, iar la gat, probabil tezaurul national in materie de numismatie/numismatice. Cred ca v-ati dat seama cine era minunatul si magnificul specimen mamifer descris, sau mai degraba, ce era. Vazand acestea, Georgel ii zice lui Gicuta
“Auzi, pariu pe 5 lei ca aia are la buci in loc de carne?”
“Pariu!”
Si merg Georgel si Gicuta, o sechestreaza pe nevinovata doamna. Insa, neprevazutul face ca, intr-un moment de neatentie, doamna sa aterizeze frontal pe capul lui Gicuta, astfel executand o craniotomie perfecta. Intr-un stadiu de uimire totala, Georgel, eroul nostru palpitant, scoate din buzunar o agrafa de par si a introdus-o in ochiul acestei doamne, intr-un acces de furie. Dupa ce impinge adanc agrafa, realizeaza ca era agrafa preferata a lui Gicuta si ca trebuia sa o recupereze sa i-o returneze. Si apuca acea doamna si incepe sa calculeze diverse forte, printre care si forta minima necesara pentru deschiderea cutiei cranieine si forta maxima care este exercitata asupra unui creier pana este dispersat in 10 locuri deodata. Cert este ca, dupa 30-45 minute de chin intens, Georgel gaseste pe asfalt o minge de cauciuc si pleaca cu ea, trantind-o de pamant, fericit. Ciudat, parca a uitat ceva in urma…

© Dracidus [at] harrylequin [at] wordpress [at] De crăciun, fii mai bun [dot] com.