"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Dulce-amărui…

Privesc în jur, dar nu văd nimic…doar întunericul care mă îmbrăţişează cu braţele sale reci, şi-mi şopteşte diverse litere, fraze, cuvinte…dar, toate se topesc precum fulgii de zăpadă. Nimic nu mai ajunge la mine, nimic nu mai poate străpunge zidul de gheaţă ce l-am clădit în jurul meu. Am devenit inexpugnabilă…precum o cetate. Dar ce cetate? Nu cunosc nici o cetate care, să fi rămas în picioare…fiecare are un punct slab care a fost exploatat şi în fine…folosit. Dar, este oare acesta cuvântul potrivit? „Folosit”? Nu ştiu…

Răsfoiesc paginile din sufletul meu, şi constat cu tristeţe că toate se sfărâmă…fiecare lucru pe care l-am însemnat, trece printr-un proces de evanescenţă, rămânând eventual o vagă amintire…şi când spun eventual, mă refer la faptul ca ar putea să dispară chiar de tot…

Toate trec, nu? Aşa ne spun marii artişti şi filosofi, că toate trec. Dar „nimic nu trece fără să lase urme”, din păcate. Dar ce urme? Urme superficiale? Nu…urme adânci, care se transformă în răni, pe care nici măcar timpul, cu înţelepciunea sa nu le mai poate vindeca. Sau poate şi nu vrem noi să-l lăsăm?

Cu toţii avem vise, nu?…Dar, ce facem atunci când constatăm că defapt ceea ce credeam noi a fi un sentiment, a devenit o iluzie dulce-amăruie a unei minţi debusolate? Sau e mai corect spus, a unui suflet debusolat? Un suflet a cărui busolă s-a stricat, lăsându-l să bâjbâie pe unde crede că e mai bine…dar care, din nefericire nu poate face distincţia dintre bine şi rău…

Aţi simţit acest lucru? Aţi simţit vreodată că Întunericul vă veghează, amăgindu-vă cu fiecare secundă pe care orologiul o arată? Aţi simţit vreodată că totul din jurul vostru nu mai contează, nici măcar propria voastră persoană? Aţi realizaz vreodată că nu mai puteţi simţi absolut nimic? Nici durere, nici fericire, nici tristeţe…şi dacă da, ce aţi făcut să depăşeţi această perioadă?

P.S.: Help Haiti! *batts eyelashes*

Reclame

7 responses

  1. imi place cum scrii . Nota 10

    februarie 4, 2010 la 21:48

  2. intheshadowzzz

    Da. Intr-adevar scrii foarte frumos…ma gandesc ca reflecta anumite trairi personale,nu? Big ups. Success in continuare.

    februarie 5, 2010 la 00:47

    • Awww, mulţumesc tare mult! Şi da…ce am fi noi fără poveştiile noastre de viaţă? Şi mulţumesc mult! >:D<

      februarie 5, 2010 la 00:51

  3. fain post :*:*

    martie 4, 2010 la 21:31

  4. Lilu

    uneori ai nevoaie de mult timp ca sa te vindeci dar fiecare trece peste obstacole si nu conteaza peste ce dai ci pete ce treci important e sa iesi din asa cu capul sus..
    app bafta in continuare ary pe mine ma uimit ce ai scris pur si simplu mam regasit in aceste simple cuvinte am trecut si eu prin astea si din fericire cu capul pe umeri!:)

    mai 4, 2010 la 20:52

    • Mult adevăr grăiesc vorbele tale. Trebuie să zâmbim, nu? 🙂 Dar e mai greu…eh. Mersi mult că mă citeşti! Înseamnă mult pentru mine! >:D<:*

      mai 4, 2010 la 20:57

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s