"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Zilele Oraşului…

fair_by_MeganMannequin
(c)MeganMannequin from dA

…sau mai bine zis „partea-de-rahat-a-vacanţei-de-vară”. După părerea mea.

De ce cred asta? Motivele sunt multiple…şi, înainte să începeţi să huiduiţi sau să strâmbaţi din bot, mai bine închideţi fereastra şi citiţi altceva…pentru că acesta este bucata mea de hârtie virtuală, un loc unde mă pot descărca…

Bun, să revenim la subiect. Zilele Oraşului, este precum un târg ce se organizează anual, în vacanţa de vară, mai exact. Vin o grăma’ de cântăreţi, şi ceva … ringhişpiruri. Oricum, din punctul meu de vedere sunt mai degrabă un bun pretext pentru român să bea şi să se distreze, fără să-i zică nimeni nimic…că doar d’eh…sărbătorim scumpul nostru oraş. Aiurea…

Oricum, ce am eu cu ele acum? Păi, mă enervează. Pentru că, nu le prea văd rostul. Totul este o îmbulzeală, şi pe deasupra te mai şi ciocneşti de oameni beţi…sau este … cum să zic? Momentul optim să faci un scandal de te ţine minte şi baba din vârful muntelui.

Parcă, şi-au pierdut farmecul. Sau am crescut eu. Oricum, parcă-n anii trecuţi erau mai altfel…erau mai pline de viaţă…aveai ce alege între ringhişpiruri, şi chiar te distrai…sau cum am zis: poate am crescut eu, sau poate pur şi simplu nu mai au farmec.

Oricum, anul acesta am stat şi eu prin zonă vreo două ceasuri. Tot degeaba. Dar, vreau sa povestesc despre anul trecut, care drept să spun, mi-a schimbat total concepţia despre zile.

Au fost mişto, pe de.o parte…pe de alta, mi-a venit să mă arunc în cap, sau să fug şi să mă ascund, să nu mai aud de nimeni, sau să iau o puşcă şi să omor. Că dară io pot. Nu vreau să redau aici ce s-a întâmplat, că prea mi se înveninează sufletul când îmi amintesc (daaa…am suflet). Prefer doar să reduc în câteva cuvinte: au fost de rahat. Şi punct.

Am învăţat ca Zilele, sunt un bun PRETEXT să înşeli, sau să-ţi corupi prietenul cel mai bun să facă ceva necugetat, sau de ce nu? Să-ţi aduci prietena în pragul nebuniei. Asta e…vorba unor prieteni: păţăşti.

Dar…câteodată îmi pare rău că nu m-am distrat…adică m-am distrat, dar puţin. Tot distracţie e, totuşi. Oricum…asta e. Mă voi distra eu. Încă doi ani juma’ şi am zburat 🙂 .

Mulţumesc celor care aţi reuşit să ajungeţi până aici…şi mulţumesc WordPress-ului că m-a lăsat să mă descarc. Mă simt mai bine. Pe curând. Ta-ta!

Reclame

One response

  1. jamie

    you know … wordpress is your friend >:D:D:D< and keep on smiling. 🙂

    Loved this thing. Voi reciti ori de cate ori voi simti acelasi lucru. 🙂

    iulie 5, 2009 la 22:27

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s