"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"

Jurnalul unui alienat.

Acest sentiment de letargie mi se scurge prin artere, ajungând la creier…nu vrea sa mă părăsească, în ciuda eforturilor depuse…vrea să am parte de delir continuu…delir otrăvit. Acum delirez, sau cel puţin aşa simt. Simt cum mă cuprinde o stare de agonie…simt cum Moartea stă, înveştmântată în negru, cu o coasă ce sclipeşte aspru în lumina becului incadescent. Rânjesc macabru. Nu ma afectează. Am sufletul prea otrăvit, ca sa mă mai macin cu asemenea nimicuri. Agonia mă cuprinde, şi letargia îmi ajunge la nivelul ochilor, se cerne printre gene…însa nu o voi lăsa …nu ma voi lăsa cuprinsă de această stare demonică…nu voi lăsa Moartea, cu zâmbetul ei dispreţuitor să mă ia…NU…
Am început să râd. Dar nu e râsul meu. E râsul geamănului meu, rasul acelui suflet care nu iese doar în momentele de plină agonie. Iar acum ? Ce caută? Se poate ca…furia mea faţă de societate să-l fi ridicat? Of…simt cum delirul mă cuprinde…cum cuvintele se cern pe hârtie…făra sens…simt cum letargia ma apasă…şi cum moarte se aproprie…dar nu o voi lăsa….nu…nu…

Nota: totul este pură ficţiune. Nu am simţit aşa ceva, şi nu sunt ‘alienată’. Este doar ficţiune.

Reclame

One response

  1. Pingback: Recensământ! (Din ultimul an) part II « The Killer Harlequin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s